Oasele carpului

Oasele carpului (Ossa carpi) sunt 8 oase mici așezate pe două rânduri în regiunea carpiană (numită și carp) a membrului superior, între oasele antebrațului și metacarpiene. Toate aceste oase au o formă neregulat cuboidă și sunt dispuse pe două rânduri transversale, câte patru în fiecare rând. În rândul proximal (primul rând), începând de la police (aflat lateral) în direcția degetului mic (aflat medial), se găsesc 4 oase: scafoidul, semilunarul, piramidalul și pisiformul; în rândul distal (al doilea rând), se găsesc în aceeași ordine alte 4 oase: trapezul, trapezoidul, capitatul și osul cu cârlig. Toate oasele carpiene, cu mici excepții, prezintă șase fețe: unele articulare, altele nearticulare, rugoase: față superioară (sau proximală), față inferioară (sau distală), față anterioară (sau palmară), față dorsală, față laterală (sau radială) și față medială (sau ulnară).[1][2][3][4]

Note

  1. ^ Victor Papilian. Anatomia omului. Volumul I – Aparatul locomotor. Ediția a XI-a, revizuită integral de prof. univ. dr. Ion Albu. Editura ALL, 2006
  2. ^ Z. Iagnov, E. Repciuc, I. G. Russu. Anatomia omului. Aparatul locomotor. Editura Medicală. București. 1962
  3. ^ Viorel Ranga. Anatomia omului, vol. 2 - Membrele. Editura: CERMA. 2002
  4. ^ Mihail Ștefaneț. Anatomia omului. Volumul I. Chișinău, Centrul Editorial-Poligrafic Medicina, 2007
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Carp


v  d  m
Oasele membrului superior
Centura scapulară
Claviculă

tuberculul conoid · linia trapezoidă · tuberozitatea costală · șanțul subclaviei

Scapulă

fose: fosa subscapulară · fosa supraspinoasă · fosa infraspinoasă · spațiul suprascapular · cavitatea glenoidă

tuberculi: tuberculul infraglenoid · tuberculul supraglenoid · spina scapulei · acromion · procesul coracoid

margini: marginea superioară · marginea laterală · marginea medială

unghiuri: unghiul superior · unghiul inferior · unghiul lateral

Braț
Humerus

extremitatea superioară: capul humeral · colul anatomic · colul chirurgical · tuberculul mare · tuberculul mic · șanțul intertubercular

diafiza: șanțul radial · tuberozitatea deltoidă

extremitatea inferioară: capitulum · trohlea · epicondilul lateral · epicondilul medial · șeaua laterală · șeaua medială · fosa radială · fosa coronoidă · fosa olecranului

Radius

extremitatea superioară: capul radiusului · tuberozitatea radială

diafiza

extremitatea inferioară: șanțul ulnar · procesul stiloid

Ulnă

extremitatea superioară: tuberozitatea ulnară · olecranul · procesul coronoid · șanțul radial · șanțul trohlear

diafiza

extremitatea inferioară: capul ulnei · procesul stiloid

Oase carpiene
Oase metacarpiene

primul os metacarpian · al doilea os metacarpian · al treilea os metacarpian · al patrulea os metacarpian · al cincilea os metacarpian

Degete

falangele proximale · falangele intermediare · falangele distale