Mkrtich Khrimian

Mkrtich Khrimian
Date personale
Nume la naștereՄկրտիչ Խրիմեան Modificați la Wikidata
Născut[1] Modificați la Wikidata
Van, Turcia[1] Modificați la Wikidata
Decedat (87 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Vaġaršapat, viceregatul Caucazului⁠(d), Imperiul Rus[1] Modificați la Wikidata
ÎnmormântatGerezman Amenayn Hayoc’ kat’oġikos Mkrtič A Xrimyani (Xrimyan Hayrik)[*][[Gerezman Amenayn Hayoc’ kat’oġikos Mkrtič A Xrimyani (Xrimyan Hayrik) (cultural heritage monument of Armenia)|​]] Modificați la Wikidata
Cetățenie Imperiul Otoman
 Imperiul Rus Modificați la Wikidata
Etniearmean Modificați la Wikidata
ReligieBiserica Apostolică Armeană Modificați la Wikidata
Ocupațiepreot[*]​
personalitate publică[*]​ Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba armeană Modificați la Wikidata
Funcția episcopală
TitlulCatolicos al Tuturor Armenilor
Perioada26 septembrie 1893 - 29 octombrie 1907
PremiiOrdinul Sfântul Alexandr Nevski în grad de cavaler[*]​
Ordinul „Sfânta Ana”, clasa I[*]​
Ordinul Vulturul Alb
orden Sveatogo Stanislava 1-i stepeni[*][[orden Sveatogo Stanislava 1-i stepeni |​]]
Ordinul Sfântului Andrei
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Mkrtich Khrimian (armeană Մկրտիչ Խրիմեան, în ortografia armeană reformată: Մկրտիչ Խրիմյան; 4 aprilie 1820 – 29 octombrie 1907) a fost un educator și publicist armean ce a servit ca Catolicos al Tuturor Armenilor⁠(d) din 1893 până în 1907. În această perioadă a fost cunoscut ca Mkrtich I din Van (Մկրտիչ Ա Վանեցի, Mkrtich A Vanetsi).

Biografie

Născut la Van, unul dintre cele mai mari orașe din Armenia turcească⁠(d), Khrimian a devenit preot celibatar (vardapet) în 1854 după decesul soției și al fiicei sale. În anii 1850 și 1860 a servit ca egumen la două mănăstiri importante din Armenia turcească: Varagavank de lângă Van și Mănăstirea Surb Karapet de lângă Mush. De-a lungul acestei perioade a înființat școli și ziare în ambele mănăstiri. A slujit ca Patriarh Armean al Constantinopolului⁠(d)—cel mai influent personaj din cadrul comunității armene otomane— din 1869 până în 1873 și a demisionat din cauza presiunii guvernului otoman, care îl vedea ca pe o amenințare. A fost șeful delegației armene la Congresul de la Berlin din 1878. Întors din Europa, a încurajat țăranii armeni să urmeze exemplul popoarelor creștine balcanice, prin lansarea unei lupte armate pentru autonomie și independență de turcii otomani.

Între 1879 și 1885 a slujit ca prelat al Vanului, după care a fost trimis în exil la Ierusalim. A fost ales cap al Bisericii Armene în 1892, a fost instalat în funcție un an mai târziu și a slujit în această poziție până la moarte. S-a opus încercării guvernului rus de confisca proprietățile bisericii armene în 1903, care mai târziu a fost anulată datorită eforturilor sale. Ulterior, Khrimian a susținut mișcarea eliberare a revoluționarilor armeni.

Este un personaj impozant în istoria armeană modernă și este numit afectuos Khrimian Hayrik[a] (hayrik este diminutiv pentru „tată”).[2] Un apărător binecunoscut al intereselor și aspirațiilor armenești, se consideră că activitățile sale au pus bazele dezvoltării naționalismului armean și al mișcării de eliberare națională rezultate de la sfârșitul secolului 19 și începutul secolului 20.

Referințe

Note

  1. ^ armeană clasică: Խրիմեան Հայրիկ; reformată: Խրիմյան Հայրիկ

Citări

  1. ^ a b c d Haykakan sovetakan hanragitaran, hator 7[*][[Haykakan sovetakan hanragitaran, hator 7 (volume of the Armenian Soviet Encyclopedia)|​]]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  2. ^ Sheklian, Christopher (). „Venerating the Saints, Remembering the City: Armenian Memorial Practices and Community Formation in Contemporary Istanbul”. În Agadjanian, Alexander. Armenian Christianity Today: Identity Politics and Popular Practice. Ashgate Publishing. p. 162. ISBN 978-1-4724-1271-3. 

Bibliografie

  • Adalian, Rouben Paul (). Historical Dictionary of Armenia. Lanham, Maryland: Scarecrow Press. ISBN 978-0-8108-7450-3. 
  • Hewsen, Robert H. (). „The Monastery of Ējmiatsin”. Armenia: A Historical Atlas. Chicago: University of Chicago Press. ISBN 0-226-33228-4. 
  • Hovannisian, Richard G. (). „Russian Armenia. A Century of Tsarist Rule”. Jahrbücher für Geschichte Osteuropas. Franz Steiner Verlag. 19 (1): 31–48. JSTOR 41044266. 
  • Kostandyan, Emma (). „Մկրտիչ Խրիմյանն ու հայկական Երուսաղեմը [Mkrtich Khrimyan and the Armenian Jerusalem]”. Patma-Banasirakan Handes (în armeană) (2): 79–87. ISSN 0135-0536. 
  • Lynch, H. F. B. (). Armenia, travels and studies. Volume I: The Russian Provinces. London: Longmans, Green, and Co. pp. 236–7. 
  • Ormanian, Malachia (). The Church of Armenia. G. Marcar Gregory (translator), J. E. C. Welldon. Oxford: Mowbray. 
  • Panossian, Razmik (). The Armenians: From Kings and Priests to Merchants and Commissars. New York: Columbia University Press. ISBN 978-0-231-13926-7. 
  • Payaslian, Simon (). The History of Armenia. New York: Palgrave Macmillan. ISBN 978-1-4039-7467-9. 
  • Ramet, Sabrina P. (). Religion and Nationalism in Soviet and East European Politics. Durham, North Carolina: Duke University Press. ISBN 978-0-8223-0854-6. 
  • Tekkoyun, Ali (). „The role of religion in the formation of nationalism, two case studies: Turkish and Armenian nationalisms” (MA thesis). University of Utah. 
  • Vartooguian, Armayis P. (). Armenia's Ordeal (ed. second). New York: Privately published. 
  • Voskanian, Shoghik (). „Մկրտիչ Խրիմյանի կյանքը, մանկավարժական լուսավորական գործունեությունը [The life and pedagogical enlightening activity of Mkrtich Khrimian]”. Etchmiadzin (în armeană). Mother See of Holy Etchmiadzin. 63 (9): 97–109. 
  • Walker, Christopher J. (). Armenia: The Survival of a Nation (ed. revised second). New York: St. Martin's Press. ISBN 978-0-312-04230-1.